Donație în Luna pentru Viață pentru mamele și copiii internați la Spitalele din Bacău și Buhuși
Vineri, 8 martie 2024, cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii, la secția Maternității Spitalului Județean din Bacău și la secția de Pediatrie a Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși au avut loc două activități menite să aducă mângâiere celor care beneficiază de serviciile medicale, să sprijine personalul medical, precum și să elogieze importanța femeii în viața societății și a bisericii.
Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la inițiativa Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului coordonat de către părintele consilier Ilarion Mâță și prin intermediul preoților de la capelele spitalelor, Protoieriei Bacău, Asociației Ovidenia și Parohiei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Bacău au putut fi împărțite daruri care au constat într-un kit igienico-sanitar pentru copii și mamele lor. Acest lucru a putut fi posibil prin colaborarea pe care sectorul social-filantropic al Centrului eparhial o are cu TZMO România, sponsorul acestei activități.
La Bacău, preoții Dan Rusu (Capela „Sfântul Spiridon”), Abageru Constantin (Parohia „Sfinții Apostoli”) și Ovidiu Radu (Asociația Ovidenia) au vizitat saloanele mămicilor și pruncilor rostind rugăciuni pentru vindecare și sănătate, împărțind la final darurile pregătite, alături de o iconiță și o floare în semn de prețuire pentru jertfa și misiunea nevăzută pe care o fac în sprijinul copiilor și al vieții.
La Buhuși, delegatul Protoieriei Bacău, a fost părintele Răzvan-Dimitrie Radu, asistentul social al instituției, care alături de preotul capelan Costel Pletosu, au rostit rugăciuni de binecuvântare și au dăruit cele pregătite mamelor internate pe secția de pediatrie alături de micuții lor.
Această activitate se înscrie în calendarul de acțiuni dedicat atât Anului Omagial al îngrijirii și pastorației persoanelor bolnave, cât și Lunii pentru Viață. De asemenea, toți cei implicați aduc mulțumiri sponsorului TZMO România care an de an este alături de copii și mame, susținând material inițiativele sociale din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
(Pr. R.D.R)