Părintele Vasile Ilisei a fost condus pe ultimul drum
Sâmbătă, 1 februarie 2020, părintele Vasile Ilisei a fost condus pe ultimul drum în această viață pământească.
Slujba de înmormântare a avut loc în biserica parohială a comunității din Orbic, acolo unde părintele Vasile a slujit vreme de 37 de ani în calitate de preot paroh și a fost îndrumător spiritual vreme de 47 de ani credincioșilor de aici și din împrejurimi.
Slujba a fost oficiată de părintele Protopop Vasile Cozma, alături de un impresionant sobor de preoți și mulțime de credincioși care au dorit să fie prezenți pentru a-și lua rămas bun de la vrednicul lor duhovnic.
Biserica parohială și curtea bisericii s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea fiilor și fiicelor duhovnicești, care au dorit să aducă un ultim omagiu celui care a fost părinte duhovnicesc pentru această comunitate.
În cuvântul adresat la acest moment de despărțire părintele Protopop a amintit faptul că „În urmă cu 40 de ani descopeream la Orbic un preot model, un bun liturghisitor, răbdător și un duhovnic pe care mulți credincioși și preoți îl căutau. Un preot care și-a lăsat amprenta în plan pastoral – misionar și administrativ asupra Parohiei Orbic, cu o familie aleasă, model pentru comunitate și nu în ultimul rând un susținător al multor tineri care au ales calea slujirii preoțești”.
Alături de familia îndoliată, preoți, colegi din timpul studiilor seminariale și universitare au înălțat rugăciuni pentru părintele Vasile către preamilostivul Dumnezeu pentru a fi primit în Împărăția Sa.
Părintele va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut ca un vrednic păstor de suflete și pururea rugător înaintea lui Dumnezeu.
Veșnică lui pomenire din neam în neam!