Educaţia ne uneşte – viziune asupra viitorului educaţiei

Joi, 16 mai 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, la Biserica Sfinţii Apostoli ”Petru şi Pavel” din Municipiul Bacău a avut loc dezbaterea viziunii sistemice asupra educaţiei, propusă de către Ministerul Educaţiei Naţionale, sub genericul ”Educaţia ne uneşte!”.

photo-2019-05-16-20-11-13
photo-2019-05-16-20-25-10
photo-2019-05-16-20-25-11

Întâlnirea de lucru, coordonată de către inspectorul şcolar de specialitate, pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, care a însumat toate cadrele didactice ale disciplinei Religie din Municipiul Bacău, i-a avut ca invitaţi pe dl lector universitar dr. Petru Gabriel Puiu, din partea Universităţii ”Vasile Alecsandri” Bacău, dna Monica Andrei şi dl Diaconu Ionel Cătălin, reprezentanţi ai Platformei ”Împreună”,  dna Burlacu Silvia, din partea APOR Bacău, și dna prof. Teodora Plăeşu, preşedinta Asociaţiei  Profesorilor de Religie ”Sf. Prascheva” din Bacău.

Au fost prezentate detaliat şi analizate, în cadrul acestei dezbateri, toate elementele de noutate pe care această nouă viziune educaţională le propune. Accentul s-a pus pe valorile şi principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pe rolul şi relaţia dintre principalii factori şi actori implicaţi: Şcoala – Biserica – Familia – Comunitatea, dar şi pe obiectivele generale ale fiecărei etape din parcursul şcolar obligatoriu.

Cadrele didactice şi invitaţii au fost deschişi dialogului, permanent interacţionând, atmosfera de lucru fiind una destinsă, constructivă şi activ participativă.

You may also like...