Școala de vară la Parohia Berești-Bistrița II

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ArhiepiscopulRomanului si Bacăului, la Parohia Berești-Bistrița II, s-a desfăsurat  a V-a ediția Școlii de vară „Vacanță în tinda Bisericii”.

Programul a acoperit săptămâna 28 iulie-2 august 2025, în intervalul orar 08.00-12.00 și s-a adresat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani, care s-au adunat în curtea Bisericii „Sfinții Voievozi” cu multă nerăbdare și entuziasm în număr de 25 până la 35 de copii.

Și anul acesta părintele Paroh Rotaru Ștefan Ovidiu s-a preocupat ca în cadrul Școlii de vară să armonizeze educația cu jocul și mai ales formarea duhovnicească a tinerei generații.

Astfel fiecare zi a debutat cu rugăciunea de dimineață, urmată de câteva învățături duhovnicești prezentate de părintele paroh, apoi copiii erau invitați în curtea bisericii pentru energizare prin muzică și mișcare antrenați de către voluntarii parohiei :Gherghel Denisa, Jaleru Eliza, Cojocaru Răzvan și Andrei Rotaru.

Programul continua cu o activitate susținută de către invitații parohiei pe care îi numim și cărora Parohia le aduce mulțumiri pe această cale:

– caravana Ascor Bacău care prin prezența domnului Constantin Răzvan Popovici ,inspector eparhial, a susținut o frumoasă și actuală  cateheză despre importanța mărturisirii propriei credințe, pornind de la cunoașterea Sfintei Scripturi și a învățăturilor Mântuitorului Iisus Hristos;

–domnișoarei Profesoare de Religie Maria Manuela Neculcea, de la Școala Gimnazială „Constantin Platon” din Bacău care prin intermediul unei povești a captivat atenția copiilor și a evidențiat valori morale pe care copiii le-au fixat apoi prin scris și desen într-o lucrare colectivă;

–doamnei Vica Hură, enoriașă a parohiei, care a readus în atenția copiilor „lucrul de mână” modele de macrameuri croșetate manual;

–doamnei Educatoare Mădălina-Elena Solomon de la Școala „Mihai Drăgan” din Bacău care a susținut două ateliere de creație cu copiii, solicitându-le îndemânarea și atenția;

–domnișoarei voluntar Maria Rotaru care a prezentat viața Sfintei Olga „cea întocmai cu Apostolii” încreștinătoare a slavilor ;

–doamnei Prof. Înv. Camelia-Mihaela Dordea, de la Școala Gimnazială „Vasile Borcea” din Berești-Bistrița, prezentă zilnic la toate activitățile celei de a V-aediții  a Școlii de Vară, căreia îi mulțumim în mod deosebit pentru coloborare și susținere;

–domnului teolog Bogdan-Andrei Bălan, cântăreț al parohiei care a prezentat în special băieților, configurarea unui calculator tip desktop și laptop dar și procesele tehnice de funcționare;

La toate aceste activități zilnice s-au adăugat bineînțeles jocurile și întrecerile sportive, plăcintele proaspete și mult lăudata „învârtită cu nucă” gătite de către enoriașele comunității bereștene.

Sâmbătă 2 august, ultima zi  a programului Școlii  de Vară 2025, a fost dedicată unei excursii la Schitul Sf. Olga din Com. Izorul Berheciului, jud. Bacău, care a presupus și o drumeție de aprox. 6 km din satul Antohești până la Schit, pentru care copii au primit în prealabil informări turistice și despre drumeții, dar și informații despre ocrotitoarea acestui locaș monahal.

Părintele paroh aduce mulțumiri părinților și bunicilor, pentru  încrederea acordată, partenerilor pentru colaborare, voluntarilor pentru voioșie,  și nu în ultimul rând copiilor participanți care s-au angajat într-un colectiv al prieteniei unde au uitat de telefoanele mobile și unde au petrecut un timp de calitate.

You may also like...