Programul catehetic al Protoieriei Bacău continuă: „100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie” – prezentare în Parohia Gârlenii de Sus

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și în cadrul programului catehetic „100 de activități pentru 100 de ani de Patriarhie”, derulat la nivelul Protoieriei Bacău, duminică, 1 iunie 2025, în Parohia Gârlenii de Sus, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a avut loc prezentarea celei de-a patra teme din proiect.

Tema abordată a fost „Patriarhii Justinian Marina și Iustin Moisescu – Păstori ai Bisericii în vremuri de încercare (ctitorie, teologie, continuitate)”. Aceasta a fost susținută de către părintele Balaban Constantin Andrei, care a adus în fața credincioșilor chipurile luminoase ale celor doi ierarhi care au condus Biserica Ortodoxă Română în vremuri grele, dar cu dăruire și viziune.

Prezentarea a fost însoțită de două scurte materiale video realizate de Trinitas TV, care au oferit o perspectivă vizuală și documentară deosebită, fiind urmărite cu interes și atenție de către toți participanții. A urmat o discuție deschisă, în care credincioșii au putut adresa întrebări și împărtăși reflecții legate de tema propusă.

Astfel de activități contribuie la întărirea conștiinței eclesiale și istorice în rândul credincioșilor, în special în Anul Omagial al Patriarhiei Române. Parohia Gârlenii de Sus se alătură cu bucurie acestui demers al Protoieriei Bacău, care își propune să aducă în actualitate reperele valorice și duhovnicești ale trecutului.

You may also like...