Parohia Gura Văii

[su_image_carousel source=”media: 42749,42750,42751″ columns=”2″

Parohia Gura Văii

Biserica cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”

Sat Gura Văii, comuna Racova, jud Bacău

 

Istoric și așezare

Satul Gura Văii se află așezat de-a lungul râului Bistrița în partea stângă, având la nord satul Hălmăcioaia și Racova, la est satul Ilieși iar la sud râul Bistrița.

Cele mai vechi date despre existența satului le găsim la data de 15 iunie 1774 când cu ocazia unui recensământ întâlnim un grup de 18 capi de familie sub denumirea de Valea Ră, o zonă din amonte, improprie și neprietenoasă, întrucât pe atunci oamenii preferau locuri ascunse și ferite de autoritățile vremii. Numărul destul de mare de case este dovada faptului că instalarea primilor dintre ei pe acele locuri s-a realizat cu mult înainte de 1750. Cu timpul au început să se retragă în Vale, spre vărsarea pârâului, de unde și denumirea de Gura Văei.

De la 1835, în urma împărțirii administrativ teritoriale a trecut la ținutul Bacăului, împreună cu celelalte sate vecine. La 31.03.1864, se înființează comuna Racova, din care fac parte Lețcani, Hălmăcioaia, Gura Văii și Șurina.

Locuitorii satului Gura Văii au aparținut de biserica din satul Hălmăcioaia, construită în jurul anului 1800. Școala s-a construit în anul 1910 pe locul unde se află și în prezent iar alături, pe un lot al bisericii s-a construit în anul 1936 casa parohială în care a locuit până la 02.09.1957, preotul Constantin Drăgușanu.

 

Lăcașul de cult

Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din satul Gura Văii, este obiectivul de cult cel mai recent  înființat în cadrul comunei Racova. Dintr-un proces verbal datat 10 aprilie 1989, membrii consiliului parohial al parohiei Hălmăcioaia, întruniți în biserica „Sfânta Ana” din satul Hălmăcioaia – parohie de care aparținea la acea dată și satul Gura Văii, sub patronajul preotului paroh Baciu Vasile, au hotărât înființarea unui cimitir în satul Gura Văii, prin realizarea unui schimb de teren între parohia Hălmăcioaia și CAR Racova, în suprafață de 0,15 ha.

Prin Ordinul nr. 27 din 02.05.1990, Ministerul Agriculturii prevedea asamblarea noului locaș de cult pe suprafața de 1500 mp teren arabil situat în vatra satului Gura Văii, în schimbul aceleiași suprafețe situate în afara vetrei satului Hălmăcioaia, lângă cimitir.

După aprobările de rigoare au început operațiunile de adunare a fondurilor necesare în vederea construirii bisericii. O muncă asiduă timp de 9 ani desfășurată de consiliul parohial și enoriașii satului sub vigilența de neclintit a PC paroh Baciu Vasile, a fost concretizată prin sfințirea bisericii la 8 septembrie 1999 de P.S. Episcop Eftimie al Romanului.

Din înscrisul pisaniei aflăm că proiectul bisericii a fost realizat de inginerul Groapă Constantin și arhitectul Dorneanu Ion, iar pictura în frescă a ieșit la lumină prin osteneala pictorului Macovei Dumitru.

În anul 2000 s-au desfășurat lucrări de renovare a casei parohiale, atât în interior cât și exterior iar în partea dinspre drumul principal s-a construit o troiță – singura din acest sat.

În anul 2003 s-a început ridicarea unei case praznicale cu sprijinul enoriașilor și a Consiliului Local, sfințită de către Preasfințitul Ioachim Băcăuanul în următorul an. Tot atunci s-a ridicat și un mic altar cu cruce din marmură în partea dinspre N-E a bisericii.

În anul 2007 s-a ridicat la intrarea în curtea bisericii un monument al eroilor. Între timp Sfântul Altar a fost împodobit cu mobilier nou de stejar, trei policandre din bronz masiv, s-a introdus centrală termică pe lemn iar curtea bisericii s-a îmbogățit cu un lumânărar din cărămidă acoperit cu tablă.

Toate aceste lucrări au fost coordonate îndeaproape de Pr. Paroh Roșu Ionuț Marius, numit aici de la sfârșitul anului 1999.

Din anul 2011 Paroh a fost numit Pr. Matei Silviu Daniel care a coordonat lucrările de construcție a unei capele mortuare începute în luna iulie a anului 2012. Această capelă cu hramul „Sfântul Antipa de la Calapodești”a fost sfințită un an mai târziu de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.Din anul 2013 Paroh a fost numit Pr. Macovei Mihai.

În anul 2014 s-a reabilitat sistemul termic de încălzire, s-a turnat pardoseala de beton acoperită cu gresie în pridvor, în absidele laterale ale naosului și trepta din pronaos. Toate aceste lucrări au fost posibile cu ajutorul Consilului Local Racova și al credincioșilor acestei parohii,iar in vara anului 2018 a fost săpată o fântână lângă micul atar de marmură.

Din 1 septembrie 2018, până în prezent, a fost numit Pr. Floareș Marius Ioan. În anul 2019 a fost ridicat un foișor din lemn deasupra altarului de marmură și a fântănii. Au fost schimbate cele două uși mari de la intrările în biserică iar în anul 2020 biserica a fost împodobită cu mochetă de culoare albastră cu vulturi bicefali.

 

Preoți care au slujit:

  • Baciu Vasile,
  • Roșu Marius Ionuț,
  • Matei Silviu Daniel,
  • Macovei Mihai,
  • Floareș Marius Ioan (2018- în prezent).

Sfințiri, slujbe cu arhiereu:

  • 1990 PS Eftimie al Episcopiei Romanului și Hușilor -punerea pietrei de temelie,
  • 8 septembrie 1999 – PS Eftimie al Episcopiei Romanului și Hușilor – slujba de sfințire a bisericii,
  • 2004 – PS Ioachim Băcăoanul – slujba de sfințire a casei de prăznuire,
  • 2013 – PS Ioachim Băcăoanul – slujba de sfințire a capelei mortuare.

Obiecte de patrimoniu

Nu sunt.

You may also like...