Proiectul „100 de Cateheze în Postul Crăciunului” a fost implementat în Parohia Rachitoasa din Protoieria Bacău

În ziua de 9 decembrie 2022 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub îndrumarea Protoieriei Bacău a fost implementat Programul „100 de Cateheze în Postul Crăciunului” în Parohia Răchitoasa. Credincioșii adulți ai parohiei și copii care învață la Liceul Tehnologic din Răchitoasa au îngenuncheat pentru a primi iertare de păcate, ajutor sufletesc și trupesc și vindecare de neputințe și boli prin participarea la Taina Sfântului Maslu.

Soborul preoților care au slujit această Sfântă Taină a fost format din preoții care fac parte din Cercul Pastoral numărul 6 al Protoieriei Bacău: pr. Popescu Gheorghe de la Parohia Colonești, pr. Hazu Gheorghe de la Parohia Farcașa, pr. Chitic Ciprian de la Parohia Izvoru Berheciului și pr. Huminiuc Mihai – Iulian de la Parohia Răchitoasa.

Elevii au venit în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Răchitoasa însoțiți de două cadre didactice. Aceasta este una dintre activitățile care se desfășoară în mod regulat în baza unui parteneriat încheiat între Parohia Răchitoasa și Liceul Tehnologic din Răchitoasa.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu bucuria primirii harului sfințitor a fost completată cu primirea învățăturii de credință ortodoxe. Pr. Hazu Gheorghe de la Parohia Farcașa a susținut cateheza: „Rugăciunea transmisă prin media și rețelele sociale nu poate înlocui participarea credincioșilor la viața liturgică a Bisericii”.

You may also like...