Biserica străbună din Galbeni – rugăciune pentru copiii plecați departe

Satul Galbeni, așezat la jumătatea distanței dintre Roman și Bacău și atestat documentar încă din anul 1460, poartă în istoria sa amintirea unor vremuri de înflorire, a unor oameni luminați și gospodari, a eroilor și a tuturor celor care, de-a lungul generațiilor, au pus umărul la apărarea și dezvoltarea țării.

Pământ boieresc, legat de nume precum Pătrașcu Boldescu și Toma Cantacuzino, spătarul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, Galbeniul este și satul în care, în anul 1918, a văzut lumina zilei marele actor Radu Beligan.

Astăzi însă, asemenea multor sate românești, Galbeniul cunoaște o altă realitate. Populația este în scădere și tot mai îmbătrânită, iar media de vârstă a celor rămași în sat este de aproximativ 80–85 de ani.

În Biserica Eroilor, cu hramul „Sfinții Voievozi”, bătrânii continuă să vină la rugăciune. Vin cu credință, cu nădejde și cu dor. Astăzi au venit să se roage mai ales pentru copiii, nepoții și strănepoții lor, plecați la orașe, care mâine vor începe un nou an școlar.

Asemenea Dreptului Simeon, în așteptarea Pruncului, bunicii tresar de fiecare dată când ușa Casei Domnului se deschide, întrebându-se în sinea lor: „N-or fi ai mei nepoți?”

Două familii au venit totuși cu pruncii la biserică, pentru a-i împărtăși. Copiii au venit din alte orașe ale țării, aflați în vizită la bunici. Vor pleca din nou, iar revederea va fi, poate, la iarnă.

Între timp, bătrâna școală a satului nu-și va mai deschide mâine porțile. Glasurile zglobii ale școlarilor nu vor mai umple curtea și nici nu vor mai bucura bătrânele ziduri. La anul, poate, nici zidurile școlii nu vor mai fi.

Clopoțelul nu va mai răsuna pe holurile ei.

Va rămâne însă clopotul bisericii străbune, care va continua să cheme oamenii la rugăciune, dar care va anunța, uneori cu jale, că rând pe rând, foștii elevi ai școlii, ajunși acum la vârsta bătrâneții, au plecat acolo „unde este viață fără de sfârșit”.

Astăzi, în Biserica Eroilor din Galbeni, am înălțat rugi fierbinți către Domnul Slavei pentru copiii, nepoții și strănepoții plecați departe. În timpul rugăciunii, bunicuțele își ștergeau lacrimile cu năframa, purtând în suflet dorul celor pe care îi văd atât de rar, dar pe care îi pomenesc neîncetat înaintea lui Dumnezeu.

Biserica străbună, locașul de închinare în care și strămoșii noștri se rugau în zile de sărbătoare, rămâne mereu un simbol al jertfelniciei și al continuității. Ea este spațiul sacru al întâlnirii dintre generații, al întâlnirii omului cu Dumnezeu, cu semenii și, deopotrivă, cu sine însuși. Este școală a virtuților, loc al comuniunii și scară către cer.

Într-o lume în care satele își pierd încet copiii, iar bătrânii așteaptă cu dor deschiderea ușii casei sau a bisericii, nădăjduind să-și vadă nepoții, Biserica rămâne locul în care generațiile se întâlnesc în rugăciune. Aici, dorul devine rugăciune, lacrima devine nădejde, iar depărtarea nu poate rupe legătura iubirii.

În ajunul începutului noului an școlar, rugăciunea bunicilor din Galbeni se îndreaptă către toți copiii și tinerii plecați pe drumurile cunoașterii, purtând în suflet binecuvântarea celor de acasă.

Bunul Dumnezeu să binecuvânteze noul an școlar și să dăruiască tuturor copiilor lumină a minții, sănătate, bucurie și spor în cele bune!

Pr. ic. Gheorghe-Adrian Merlușcă