„O secundă de istorie” pentru elevii Centrului „Sfântul Ioan Botezătorul”

La activitatea didactică intitulată „O secundă de istorie” desfășurată cu prilejul sărbătorii de Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor au participat elevi din ambele cicluri de învățământ ale Școlii Gimnaziale „Domnița Maria” împreună cu elevii beneficiari ai Centrului de sprijin pentru copii și părinți „Sfântul Ioan Botezătorul”  care funcționează în cadrul acestei instituții școlare, având ca parteneri Protoieria Bacău și Asociația Creștină de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”. De asemenea, alături de aceștia au mai participat elevi de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Colegiul Economic „Ion Ghica” Colegiul „N.V. Karpen” și Liceul „Mihai Eminescu”.

Ceremonialul religios și de depunere al coroanelor s-a desfășurat la Cimitirul Central, acolo unde elevii au putut asculta alocuțiuni ale veteranilor de război de la care au aflat adevăruri istorice ce nu pot fi găsite în manualele de istorie.
De asemenea, elevii, însoțiți de către cadrele didactice ale acestor școli s-au deplasat și la Cimitirul Eroilor acolo unde a fost oficiată slujba de pomenire a eroilor, iar tinerii au susținut un program artistic cu cântece patriotice.

Prin acest gest, ducem mai departe fărâma de istorie a neamului nostru pentru a face cunoscut faptul că noi suntem ceea ce suntem azi datorită celor ce au fost ieri și au murit pentru demnitatea și credința poporului român.

Pr. Răzvan-Dimitrie Radu

You may also like...