Daruri şi bucurii pentru copii la Parohia Letea Veche
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, la Parohia ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Letea Veche, Protopopiatul Bacău, prin bunăvoinţa unor oameni de bine, şi prin implicarea preoţilor din parohie, s-au desfăşurat, în perioada Sfintelor Sărbători ale Naşterii Domnului şi Anului Nou, câteva proiecte social-filantropice ce au adus bucurie şi zâmbete pe chipurile celor mai mici enoriaşi ai parohiei.
Astfel, în zilele luminate ale Crăciunului, copiii parohiei au colindat cu glasurile lor cristaline, vestind tuturor Naşterea Pruncului Mântuitor. Au primit de fiecare dată daruri, constând în dulciuri, fructe, iconiţe şi alte surprize, prin purtarea de grijă a părintelui Alexandru Palur, preot împreună-slujitor la parohia Letea Veche. Tot împreună au împodobit brăduţul, în seara de Ajun, în incinta bisericii după obiceiul străbun şi s-au bucurat de colinde şi de atmosfera de sărbătoare a praznicului ce tocmai se apropia.
Părintele paroh Ioan Palur a lăudat iniţiativa părintelui Alexandru, şi a mulţumit oamenilor cu suflet bun, care au contribuit la realizarea acestor evenimente frumoase şi au adus bucurie în sufletele creştinilor în fiecare zi de sărbătoare a Crăciunului.
,,De asemenea, cu prilejul Anului Nou, tradiţiile şi obiceiurile străbune nu au fost uitate, nici anul acesta, în parohia noastră. Încurajăm şi susţinem orice demers care evidenţiază tradiţia bimilenar-creştină a poporului nostru. Cetele de urători şi cele de colindători vor găsi mereu uşa sufletelor noastre deschisă, căci românul este creştin, este darnic şi este bun.” a declarat la final părintele paroh Ioan Palur.
(Pr. I. A)