Jertfa eroilor – edificiu spiritual al României moderne

În ziua Înălțării Domnului la cer creștinătatea comemorează pe eroii care s-au sacrificat pentru integritatea, demnitatea, identitatea şi spiritualitatea neamului românesc. La sărbătoarea „Înălțării Domnului” şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 28 mai 2020, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate, cu respectarea reglementărilor actuale din starea de alertă, slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.

La ora 12.00, clopotele bisericilor ortodoxe vor fi trase în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Eroii sunt pentru generația noastră un simbol al luptei pentru libertate, al speranței într-o viață demnă și al visului pentru care merită să lupți până la capăt. De aceea, sărbătoarea anuală închinată lor nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire și omagiere a celor care, pe câmpurile de luptă, au arătat iubire de neam și patrie, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu că vom apăra identitatea spirituală și națională a poporului român și vom rămâne în aceeași unitate pentru care generații întregi de români s-au jertfit.

Dincolo de opțiunea politică, de crezul religios, de statutul social, să nu trecem în uitare istoria acestei țări și faptele uimitoare pe care eroii români, cu arma, cu crucea sau cuvântul le-au așezat la edificiul său spiritual. Să nu uităm faptele celor care au dat sens și geniu acestei națiuni și care, sacrificând totul, au luptat pentru un ideal și ne-au lăsat moștenire o țară.

Doar cinstind memoria eroilor, facem dovada că jertfa lor nu a fost în zadar, înţelegând că demnitatea la care a ajuns astăzi poporul nostru se recunoaşte în adâncurile ființei sale naționale, acolo unde-i sunt izvoarele.

În această zi comemorativă când se împlinesc 100 de ani de când Statul român a declarat ca Ziua Eroilor să fie cinstită la aceeași dată cu sărbătoarea Înălțării Domnului, îndemn pe toți fiii și fiicele duhovnicești din Eparhia Romanului și Bacăului, români și creștini deopotrivă, să nu uite niciodată jertfa înaintașilor, că poartă pe umeri crucea acestui neam și că au înalta responsabilitate de a apăra cu înțelepciune patrimoniul spiritual pe care părinții acestei națiuni l-au ocrotit cu prețul suprem al vieții lor jertfelnice.

Dumnezeu să primească jertfa lor curată în Altarul Împărăției Sale, iar nouă să ne dăruiască puterea de a fi urmași destoinici și pricepuți păstrători ai idealurilor pentru care ei au luptat

***

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul „Înălţării Domnului” a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001 prin care această zi a fost proclamată sărbătoare națională bisericească.

Prin legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.

Reamintim că la fiecare Sfântă Liturghie săvârșită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei creștine, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Catedrala Națională din București este ridicată, de asemenea, în memoria eroilor, primul dintre cele două hramuri ale sale fiind „Înălțarea Domnului”, informează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

You may also like...