Liturghie arhierească de ziua Sfântului Nectarie, la parohia Lazaret Bacău
Sâmbătă, 9 noiembrie 2016, cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Ortodoxă Lazaret din municipiul Bacău a avut loc pomenirea Sfântului Nectarie al Eghinei.
Prăznuirea Sfântului Nectarie a început în seara zilei de 8 noiembrie 2019, la ora 17, cu slujba Vecerniei, Litiei și a Utreniei și a continuat a doua zi cu Taina Sfântului Maslu și Acatistul.
Sfânt Liturghie a fost oficiată în dimineața zilei de 9 noiembrie a.c. de IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, alături de Preacuviosul Părinte Pimen Costea, vicar eparhial, P.C. părinte protopop Costică Busuioc și împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei a avut loc pomenirea celor adormiți ctitori și binefăcători.
De asemenea, au fost hirotoniți și doi tineri, diaconul Andrei Teslariu întru preot pe seama Parohiei Lețcana, protopopiatul Buhuși și Costinel Nilon întru diacon.
În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Ioachim a accentuat modelul oferit de Sfântul Nectarie în răbdarea suferințelor pricinuite de cei apropiați, apreciind evlavia pe care credincioșii o au față de dragostea și sprijinul pe care Sfântul Nectarie îl oferă celor care cu credință aleargă spre ajutorul lui, fiind un bun mijlocitor la Dumnezeu.
La final, părintele paroh Marius Iacobeanu a mulțumit Ierarhului pentru binecuvântare, preoților slujitori și credincioșilor pentru prezență și pentru binecuvântatele momente petrecute în cadrul slujbelor săvârșite întru pomenirea sfântului, și nu în ultimul rând, enoriașilor pentru implicarea sufletească și materială în organizarea agapei frățești la care au luat parte 300 de credincioși.
(Pr. Daniel Ionel Marari)