Persoane cu deficienţe de auz din Bacău, „Pe urmele Sfinților nemțeni”

În perioada de după Sfintele Paşti, parohia „Sf. Andrei Criteanul”din Bacău, păstorită de părintele Ichim-Radu Gabriel, a organizat un pelerinaj la câteva din mănăstirile din judeţul Neamţ, la care au participat 16 persoane cu deficienţe de auz. Mănăstirile vizitate sunt unele dintre cele mai vechi vetre monahale moldoveneşti, cu o intensă trăire duhovnicească aparte: Sihăstria, Secu şi Neamţ, la care a fost adăugat și schitul „Icoana Nouă” a Mănăstirii Neamţ.

Prima mănăstire vizitată a fost Sihăstria, veche aṣezare isihastă din Moldova, aşezată la margini de păduri seculare, unde şi-au trăit viaţa monahală unii dintre cei mai mari duhovnici ai ṭării: Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Irineu Protcenco şi Ioanichie Bălan.

Având în vedere faptul că atât părintele Paisie Olaru cât și părintele Ilie Cleopa sunt propuși pentru a fi canonizați în anul 2025, pelerinajul a fost intitulat sugestiv„Pe urmele Sfinților nemțeni”.

A urmat apoi Mănăstirea Secu, o vatră monahală de intensă trăire duhovnicească a cărei vechime se ridică la aproape 500 de ani. Muzeul mănăstirii adăposteşte un adevărat tezaur iar colecţia de obiecte bisericeşti păstrată aici a fost apreciată şi de către Nicolae Iorga care a descris-o ca fiind „marea minune a Secului”.

Pelerinajul a continuat cu Mănăstirea Neamţ, ctitorie a voievodului Petru Mușat (1375–1391), fiind cel mai vechi și mai mare așezământ monahal din Moldova, supranumit „Ierusalimul ortodoxiei române”.

Schitul „Icoana Nouă”, care aparţine Mănăstirii Neamţ a fost ultimul popas duhovnicesc, locul unde a fost servită şi masa de prânz.

Această călătorie duhovnicească a constituit un prilej de împrospătare a vieții spirituale și de întărire a credinței, dar şi o imensă bucurie pe care părintele Gabriel a reuşit să o aducă în inimile persoanelor cu deficiențe de auz, care au putut primi şi toate informaţiile din timpul pelerinajului prin limbajul mimico-gestual.

(Pr. Mihai-Flavius Balaban)

You may also like...