Școala de vară ,,Tradiţie şi spiritualitate în satul meu” în Parohia Fundeni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, sub îndrumarea preotului paroh Alexandru Croitoru, în parohia Fundeni din Protoieria Bacău s-au desfăşurat activităţile social-filantropice, culturale, istorice şi duhovniceşti ale celei de-a VII-a ediţii a programului eparhial, <Școala de vară>, intitulat anul acesta ,,Tradiţie şi spiritualitate în satul meu”.

20190810_103544
IMG-20190811-WA0016
20190810_102053 (1)
IMG-20190811-WA0013 (1)
IMG-20190811-WA0000
20190807_082848
IMG-20190810-WA0000

Beneficiarii proiectului au fost peste 25 de copii cu vârste cuprinse între 9 şi 16 ani, fiind supravegheaţi şi îndrumaţi de către tinerii voluntari ai parohiei pe toată perioada desfăşurării proiectului, 7-13 august 2019.

Programul s-a desfăşurat zilnic între orele 8.30-13.00,  fiind structurat pe următoarele ateliere:

Atelier religios-duhovnicesc (participarea la Sfânta Taină a Maslului şi participarea la Sfânta Liturghie) unde toţi copiii au fost spovediţi şi împărtăşiţi;

Atelier artistic şi tradiţional – constând în pictură pe linguri de lemn şi broderie;

Atelier artistic– pictură pe hârtie, pictură pe sare;

Atelier cultural-duhovnicesc – constând în citirea din Vieţile Sfinţilor (Sf.Teodora de la Sihla, Sf. Cuvioasă Parascheva, Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir);

Atelier tradiţie popular –  unde celor mici li s-a explicat semnificaţia culorilor de pe ia românească şi tipuri de broderie şi semnificaţia lor;

Atelier ,,File de istorie” – Tema 1: Miron Barnavoschi- primul domnitor martir al românilor (1626-1629 si 1633);

Tema 2: 15 august 1714 – 15 august 2019 – 305 ani de la martiriul lui Brâncoveanu Vodă, al copiilor săi şi al sfetnicului Ienache;

Tema 3: 9 august 1601- 9 august 2019 – 418 ani de la asasinarea domnitorului Mihai Viteazul;

Activităţi educative şi recreative.

În zilele de 9,10 şi 11 august a.c. copiii s-au delectat ascultând prelegerile doamnei inginer Lidia Enescu, de la Complexul Muzeal  ,,Iulian Antonescu” din Bacău. Cei mici au ascultat cu acest prilej povestea Babei Dochia şi a lui Polonic. Ȋn zilele următoare au pictat pe linguri de lemn şi în sare utilizând îndrumările doamnei etnograf despre semnificaţia culorilor tradiţionale în lumea satului.

Toţi copiii participanţi la ,,Şcoala de vară” au primit diplome, iconiţe şi dulciuri, iar 7 dintre ei, cei care fac parte din ansambluri de dansuri populare, au primit, în dar, opinci tradiţionale din piele, din partea domnului Jugănaru Mircea din Bacău.

(Pr. Alexandru Croitoru)

You may also like...