Parohia Intrarea Domnului în Ierusalim – Bacău

Parohia Intrarea Domnului in Ierusalim

Biserica cu hramul “„ntrarea Domnului in Ierusalim”

Municpiul Bacău, județ Bacau

 

Istoric și Așezare

Parohia” Intrarea Domnului în Ierusalim”, face parte din Protopiatul Bacău și este situată în partea de Sud-Est a municipiului Bacău, pe str. Milcov, nr.47, în vecinătatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU-Bacău), având ca vecini la Est, Parohia Izvoarele, la Sud Parohia Cuvioasa Parascheva, la Vest, Parohia Sfântul Gheorghe și la Nord, Parohia Precista.

 

Lăcașul de cult

În anul 2006, Consiliul Local al Municipiului Bacău a aprobat în ședința de consiliu, atribuirea Parohiei Intrarea Domnului în Ierusalim a unei suprafețe de teren pe str. Milcov, nr.47, un teren cu folosință gratuită pe toata durata construcției, în suprafață totală de 850 m.p.

La început slujbele s-au oficiat într-un cort militar, în cadrul ISU Bacău. Apoi s-a construit o capelă din lemn OSB, după care s-a trecut la ridicarea unei capele din zidărie cu hramul “Sfântul Iosif de la Partoș”.

În data de 17.04.2011 s-a pus piatra de temelie pentru actuala biserica cu hramul “Intrarea Domnului în Ierusalim”.

Coordonarea lucrărilor și buna desfășurare a lucrărilor fost încredințată pr. paroh Mihai Beicu.

În anul 2012, a început efectiv construcția bisericii, prin turnarea temeliei de beton armat, apoi structura din lemn și acoperișul din “tablă Lisa”. Biserica are stilul arhitectonic Ștefanian, cu o singură turlă deasupra altarului, având la intrare un pridvor deschis din stejar sculptat.

La exterior s-a făcut izolație cu polistiren de 10 cm și tencuiala decorativă a fost făcută cu praf de piatră. Soclul și trotuarul din jurul bisericii, cât și treptele de la intrarea bisericii sunt placate cu piatră naturală.

Interiorul lăcașului de cult a fost placat cu plăci de rigips-carton, marca Rigips.

Mobilierul a fost realizat din stejar sculptat, iar tâmplăria din lemn stratificat.

Pereții bisericii sunt pregătiți pentru efectuarea picturii, care va începe în acest an, 2022.

 

Sfințiri, resfințiri, slujbe cu arhiereu

Slujba punerii pietrei de temelie a bisericii, în anul 2011, a fost oficiată de către P.S Episcop-Vicar Ioachim Băcăuanul alături de un  sobor de preoți, slujbă la care au fost prezente oficialitățile locale și județene, credincioși din zonă.

În perioada 2009 – 2020, Înaltpreasfințitul Ioachim a oficiat toate slujbele de hram ale bisericii.

 

Preoți slujitori:

– pr. Ichim Vasile;

– pr. Vasiloiu Ioan;

– pr. Epure Ionuț;

– pr. Teofil Popovici

– pr. Beicu Mihai 2010 – prezent.

 

Obiecte de patrimoniu

Nu sunt.

 

Întocmit,                                                                   

Pr. Beicu Mihai

 

 

 

 

You may also like...